MUZICA REPREZENTATIVĂ A ARMATEI      ROMÂNE

Fondata la 15 iunie 1954, Muzica Reprezentativă a Armatei Române este o formaţie de referinţă în viata culturală a armatei şi a ţării. Din punct de vedere structural, Muzica Reprezentativa a Armatei Române se manifestă ca o fanfara militară tradiţională a cărei organizare intimă implică o multitudine de elemente de tip simfonic. Condusă de doi ofiţeri – dirijori, absolvenţi ai Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti şi sub directa coordonare a şefului Serviciului Muzicilor Militare, Colonelul Ionel Croitoru, cei 70 de subofiţeri – instrumentişti, caree constituie formaţia, pot interpreta creaţii ce acoperă toate epocile (Baroc, Clasicism, Romantism, perioadele Moderna şi Contemporană) şi genurile muzicale (Marsuri, Suite, Concerte, Uverturi, Simfonii, Opere, Jazz, Muzică uşoară şi folclor muzical naţional). Activitatea de aproape cinci decenii a Muzicii Reprezentative a Armatei, o recomandă ca fiind un ansamblu de prestigiu, care, pe lângă faptul că participă constant la numeroase acţiuni de protocol, onoruri şi ceremonii militare, susţine frecvent concerte în unităţi militare şi pe cele mai importante scene bucureştene şi din ţară. Unica în armată şi în ţară, Muzica Reprezentativă a Armatei Române, a lansat numeroase CD – uri, casete audio – video, obtinând întotdeauna aprecieri unanime din partea iubitorilor de muzică şi a presei de specialitate cu ocazia festivalurilor internaţionale de gen, desfăşurate în Europa şi în afara ei : Elvetia (Zürich, Berna, Morges), Franţa (Paris, Albertville, Gap), Belgia (Bruxelles, Mons), Polonia (Varsovia, Kracovia,), Ungaria (Budapesta, Debrecen), Italia (Modena, Verona), Austria (Viena, Salzburg, Saalfelden), China ( Beijing), Germania ( Bonn, Berlin, Hamburg, München, Stuttgart, etc.), Olanda ( Amsterdam, Rotterdam), Danemarca (Aabenrau), Cehia (Brno, Kromeriz).  Adresa:

B-dul Iuliu Maniu nr. 13, sector 6, Bucureşti, Tel Fax: 004/01/410 71 84

La 1 iulie 1831, prin Regulamentul Organic ia nastere la Iasi, în cadrul “Strajei Pamântesti”, prima fanfara militara, atestata odata cu aparitia celor dintâi regulamente militare, în care sunt consemnate prevederi privind prezenta si numarul ostasilor muzicanti.

Obârsia muzicilor militare se regaseste sub diferite forme, în timpuri mult mai vechi. Cronici românesti si straine, scrieri, studii, alte izvoare referitoare la istoria noastra, consemneaza existenta în ostile pamântene a unor cete de buciumasi, surlari, trâmbitasi si tobosari.

În oastea lui Mircea cel Batrân, existau trompeti si tobosari.

În timpul lui Stefan cel Mare, trâmbitasii si buciumasii erau prezenti în clipele grele de lupta (Grigore Ureche).

Prezenta ostenilor muzicanti o aflam si în oastea lui Mihai Viteazul, la a carui intrare triumfala în Alba Iulia era prezenta si “… o banda de muzica ce se compune din opt trâmbite care, cu multa armonie, modulau tonurile lor de tot atâtea tobe de otel, de un bun numar de flaute si fluiere”.

Se impune a fi amintita, contributia vestitului boier Dinicu Golescu, cel care pe propria cheltuiala, a constituit o formatie instrumentala alcatuita din 12 instrumentisti. Ei au facut parte din oastea lui Tudor Vladimirescu, iar câtiva ani mai târziu au reprezentat nucleul primei muzici militare din Tara Româneasca.

În 1830 este înfiintata Armata Nationala permanenta, numita de contemporani “Straja Pamânteasca”.

Pasul hotarâtor în constituirea formatiilor de muzica militara s-a facut odata cu înfiintarea acestei “straje pamântesti” în Moldova si Valahia.

În primavara anului 1831 au aparut cele dintâi regulamente militare în care sunt consemnate prevederi privind prezenta si numarul ostasilor muzicanti care intrau în componenta celor trei regimente înfiintate în 1830 în Tara Româneasca.

Deci, începând cu anul 1831, în documentele de constituire si angajare a efectivelor armatei sunt prevazuti si “muzicantii”, fapt ce atesta atentia acordata de oficialitatile militare acestei categorii de ostasi.

În anii ce au urmat, muzicile militare au constituit o prezenta permanenta la sarbatori nationale, manifestari social-politice, culturale si nu în ultimul rând, în momentele fierbinti ale zbuciumatei noastre istorii.

În tumultul revolutiei de la 1848 din Tarile Române, fanfarele erau prezente în mijlocul poporului amplificând entuziasmul acestuia pentru realizarea idealurilor avansate ale vremii.

Anul 1848 ne-a lasat si un document de o deosebita importanta pentru istoria muzicilor noastre militare si începuturile creatiei românesti de fanfara. Este vorba de prima partitura generala de fanfara descoperita pâna în prezent: marsul “În numele guvernului” compus de ofiterul Pascu Purcarea din muzica Stabului ostirii, mars care figureaza si astazi în repertoriul curent al muzicilor noastre militare.

O prezenta activa au avut-o formatiile de fanfara si în perioada înfaptuirii unirii Principatelor Române din 1859, când “cu Hora Unirii îl primea muzica militara pe domnitorul Alexandru Ioan Cuza”.

În 1864, în cadrul administratiei centrale a Ministerului de Razboi, ia fiinta o sectie speciala ce avea în subordine toate fanfarele militare, structura ce a stat la baza constituirii, mai târziu, a Inspectoratului Muzicilor Militare.

În 1867, în cadrul Ministerului de Razboi se instituie functia de “inspector general al muzicilor militare”, functie în care este numit seful de muzica clasa I, capitan Eduard Hübsch.

În perioada cât a fost inspector al muzicilor militare – între anii 1867-1894 – aceste formatii beneficiaza de multiple perfectionari în planul organizarii si functionarii:

• aparitia regulamentelor speciale destinate formatiilor de fanfara;
• asigurarea unui nou statut în cadrul ostirii.

În perioada de dupa razboiul de independenta, avându-se în vedere numarul relativ mic de muzici militare, prin Decizia ministeriala nr. 114 din 25 iulie 1880, s-a hotarât ca la fiecare regiment de dorobanti sa se constituie câte o muzica militara sub denumirea de “fanfara”.

Începând cu 26 mai 1895, la conducerea muzicilor militare, în functia de inspector este numit Iosif Ivanovici, autor al celebrului vals “Valurile Dunarii”.

El a înzestrat muzicile militare cu instrumente noi, repertoriu valoros si divers, sprijinind în acelasi timp, activitatea de pregatire a viitorilor instrumentisti militari.

Un alt corifeu al muzicii de fanfara – si nu numai – din aceasta perioada, este locotenent colonel Egizio Massini, de al carui nume se leaga alte importante realizari în ceea ce priveste organizarea muzicilor militare. Una dintre cele mai semnificative, o constituie, înfiintarea la 10 octombrie 1936 a “Scolii elevilor muzicanti militari” – institutie menita sa asigure pregatirea si formarea personalului muzicilor militare.

La timpul respectiv aceasta scoala a constituit prima forma de învatamânt muzical preuniversitar din tara noastra.

De-a lungul anilor, aceasta veritabila pepiniera în care s-au format instrumentisti si dirijori ai muzicilor militare, a beneficiat de aportul unor dascali renumiti ca: George Breazul, Mihail Jora, Martian Negrea s.a.

De asemenea, o întreaga pleiada de muzicieni români au urmat cursurile acestei scoli: regretatul compozitor Gheorghe Dumitrescu, dirijorul Iosif Conta, cornistul si dirijorul Paul Staicu, trompetistul Iancu Vaduva, compozitorul Temnistocle Popa, muzicologul Viorel Cosma s.a.

Revenind la activitatea desfasurata de Egizio Massini, trebuie mentionat faptul ca el este initiatorul înfiintarii în 1936 a Orchestrei Simfonice a Armatei.

Paralel cu perfectionarea organizatorica si în plan profesional a muzicilor existente la 15 iunie 1954 are loc un eveniment cu largi rezonante: ia fiinta o formatie etalon, unicat în armata si în tara – Muzica Reprezentativa a Armatei.

Rezultatele Muzicii Reprezentative a Armatei au fost si sunt amplu reflectate de aprecierile unanime pe care aceasta le-a dobândit din partea iubitorilor de muzica, a presei de specialitate din România si de peste hotare.

Dispuse pe un traiect temporal de peste o jumatate de secol, cele trei perioade nu fac decât sa desavârseasca procesul impus de predecesori. Orchestrele militare au ajuns la performante remarcabile, la posibilitati multiple de abordare, tinzându-se spre o integrare la nivelul marilor orchestre simfonice.

Unite prin vocatie si traditie, într-o veritabila scoala a daruirii si pasiunii creatoare, muzicile militare, prin acest moment aniversar – 170 de ani de la înfiintare – marturisesc despre contributia lor la amplul proces instructiv-educativ desfasurat în armata si despre functia lor în importanta coloana de rezistenta a spiritualitatii românesti.

   la sfîrşit de an                        pentru diplomă

In fata biroului la psiholoaga si al lui Munteanu

                                     kissa la MAPN din RM